Traian Pop Traian

visul mării trezite cu noaptea în cap

încă mai doarme în ochiul de sticlă al porumbelului / parcă

ar trage cu urechea la cântecul chelneriței

tinerele cu șoldurile pe jumătate dezvelite

/ la textul jumătate naiv pe jumătate obscen

cum cel cântat mai ieri de bătrâna matroană

ce o urmărește acum cu ochi de mercur / ar

trage cu urechea și nu

cel

ce de o vreme încoace nu mai visează

eu adică / uf /

dacă e să spun lucrurilor pe nume

să țin seamă cu alte cuvinte de realitatea că până și pătura ce-mi

acoperă durerea de șale

visează din toate puterile ei de obiect fără suflare / tocmit

să mențină temperatura visului altuia /

ar trebui să consemnez2

dispariția mea

nu știu

/ zău / dacă

refuz a o face de dragul cântecului

pe jumătate naiv pe jumătae obscen

al chelneriței

ori numai al visului

ce încă mai doarme

stomacul meu acest mormânt viu

al unei întregi recolte de salată al unui popor de grâu

al unui hectar

de morcovi cu iepuri cu tot

miei pui porci

kilometri de viță de vie

chintale de prune mere pere

și alte cele

toate numai și numai spre a face pe plac virusului

ce nu știe cum să-și mai trecă vremea

în acest sezon

mai mult ca sigur păgubos

atât pentru turiști cât mai ales

pentru

vițeii

localnici

avionul de hârtie

se învârte în vizorul șarpelui de casă

uite-l

cum înghite răbdător un hectar întreg de mlaștină

cu stele cu tot

nici vorbă să i se facă rău

ori greață

să-i vină de la stomac

că

motorul acestei istorii

ar fi

nimeni altul decât visul veninului3

3 salutar?

e o altă ocară

demnă de consemnat

acum

însă

avionul zboară

uită-te

în urma lui cum rămâne

o dâră de cenușă

numai bună pentru a stârni

curiozitatea peștilor călătoriți de la Marea Neagră

până la porțile Căii Lactee

Ești atât de frumoasă pădure și de eternă

și eu cum altul

decât o jivină pe cât de neastâmpărată pe atât de trecătoare

nu fac decât să pun la cale

izgonirea singurului călător din gara în care nu a oprit

niciodată un tren

și unde nici șine de cale ferată nu există

nici traverse peron semnal barieră

case de bilete ori telegraf

îmbrăcat în uniformă de lucrător feroviar

încerc fără prea mare tragere de inimă

să-l alung (ce altceva

poate fii din moment ce nu se lasă

cu una cu două convins?)

cred

că aș fi avut ceva șanse de reușită

dacă nu s-ar fi găsit tocmai acum

dimineața să-și bată coasa

imitând (fără

să știe?)

o altă dimineață de acum mai bine de 45 de ani

când așteptam sosirea trenului

forestier

verișorul Ion săruta la comandă poarta de lemn

Fironica mumă-sa afirma că asta ar fi numai preludiul

unei minuni ce va coborî din ceruri altminteri

ce să găsească de pupat la lemnul uscat

Maria Buțului se prăpădea de râs împreună cu noi chiar dacă

pe furiș

eram asemenea ție și nu o știai

eram mormântul viu

al gustului abia bănuit în miezul roșu al dimineții

în care își vor fi încercat dinții părinții bunicii

și celelalte rubedenii

eram mormântul viu al secundelor minutelor orelor anilor lumină

eram

asemenea ție

și nu o știam

imensitatea acestei constatări

dospește în fiecare din spaimele

ce încă se codesc a-mi spune pe nume

de parcă nu mi-ar ajunge aluatul

tot mai umflat al vorbelor când îl îmbrobodesc pe verișorul Ion

doar l-or convinge să se lase încuiat

într-o carte

ne aninasem cu toții de o speranță

eram cel puțin trei chiar daca încăpeam

în cătarea unei mâini care prinsă

între farurile tramvaiului și clădirea trasă la față a Casei

Studenților

se dovedea a fi un pistol

cel care a văzut reclama chioară de la restaurantul Sinaia

a fost Mono

cel ce retrăia povestea cu americanii reveniți în România

era Viorel

singurul dispus a găsi niscaiva valoare în glasul tărăgănat

ar fi fost Dinu

BULETINUL mă somă așadar reclama chioară dă-l

să văd dacă ti-ai trecut barba în el

eu nu Viorel nu Dinu nu numai Mono de colo dă-l

dăduia-i una cum și unde știu eu

nu domnule că-i în stare de ebrietate incerca Dinu

da de unde răspundea reclama cu pistolul scos din teacă și mâna

pe trăgaci

sunt (numai?)

în exercițiul ficțiunii

ei da povestea asta nu au cum să o priceapă nemții

veniți să învețe a schia în Elveția și nici

ghidul ce se uită nedumerit la mine

iar

am comis o gafă îmi spun gândindu-mă

la imaginea mototolită a României de azi

sper ca voi cel puțin

să nu mă înțelegeți greșit

trei puncte se ascund după umerii unui ordin mai

mult decât probabil

dacă vă este dat a-l cunoaște puteți fi siguri că-n spatele-i

se va deschide un câmp de luptă

ca mai toate câmpurile acesta

conține la rându-i o sumedenie de opțiuni

informații suplimentare semne de avertizare interdicții

nu vă faceți nici o grijă / dacă

nu v-a fost dat a-l cunoaște / nici

el nu pare a-și face

nici ea

și

dacă judec lucrurile la rece

nici eu

și totuși

ce păcat

scriu și nu am voie să scriu 4

4 cine mi-o interzice?

5 cine îmi astupă gura?

6 cine îmi pune piedică?

7 cine mă șterge la gură?

cânt și nu am voie sa cânt 5

alerg și nu am voie să alerg 6

scuip și nu am voie să scuip 7

mama strânge la piept un vis frumos colorat

soacră-mea trage de unul dintre capetele fundiței de poleială

TE-AM PRINS strigă un vis ce nu se mai termină

înainte de a înfășca unul dintre copii și a-l tăvăli

sub bradul de crăciun

/ și / nimeni nu se întreabă cum de a încăput

în burta visulețului pe care mama

continuă a-l strânge la piept

/ că / nu am făcut mai nimic gândesc

MAI NIMIC așa cum se spune că trebuie făcut DE

LA %NCEPUT {I P#N~ LA CAP~T

în timp ce nu-mi trece prin minte a întreba

cine mă îndeamnă

să notez astfel de întâmplări / și

totuși /

ce act de nesăbuință ar trebui să comit

spre a mi se interzice

să fiu trist ori să cotrobăi

în spatele prezentului

Și o să vă am pe voi prieteni părăsiți acum unsprezece ani și

o să-mi lipsiți voi cei ce de unsprezece ani încoace…

sistemul de alarmă al majorității autoturismelor

parcate în cartierul unde părinții mei au devenit bunici

se declanșează fără prea multe vorbe

invitații ori alt gen de stimulente

în ciuda aerului adormit al străzii sub numele celui ce

nu s-a lăsat prins de turci acum cinci sute de ani

al străzii

unde o pereche de ochelari Armani originali

costă cel mult cât o pâine în țara de unde provin

spre a arăta

dacă mai era nevoie cu degetul țara

tuturor posibilităților

aici

unde un ford hârbuit își schimbă stăpânul pentru o mie de dolari

când alții plătesc spre a-l arunca la fiare vechi / aici /

unde nimeni nu vrea să audă de balcani

dar toți se dau în vânt după muzica balcanică / unde fiecare

ține să-și facă simțită prezența așa cum crede el de cuviință

unde

ghiulul de aramă al țigăncii

te ajută să uiți că un an întreg nu ai putut dormi

de spaima pribegiei

această nouă formă de cenzură pe care ți-o administrrează

dreptul la liberttate

AICI E [ARA

UNDEEE?

te-ar întreba noi tăi prieteni

mai

că le-ai spune

dar nu înțelegi

ce au toate astea cu dimineața

/ maramureșeană /

tocmai acum când șterge de rouă coasa

anunțându-te că-i ora

micului dejun

te simți stingher

și asta a înnebunit-o aseară pe maică-ta

e adevărat ea e slabă de înger pune

la inimă orice afirmație

scormonește în balega sentimentelor până se alege praful

de tot ce mai putea rămâne nedigerat în stomacul prea mic

al timpului e nedrept

totuși să nu miști nimic pentru a te ajuta

pe tine însuți în însăți întreprinderea

pe care vrei să o pui pe roate

în lumea asta de consumatori a tot ce le pică în gură

ar trebui să înțelegi odată și odată

că noi suntem sigur de partea ta ar trebui

mai ales să înțelegi

ceva extrem de important

ceva ce la vremea ei i-a scăpat maică-ti / ceva / ce la timpul lui

i-a scăpat

tatălui meu ceva

ce (din păcate?) îmi scapă

la rându-mi

există un punct în care agitația intimă

furnicarul căruia ne este teamă a-i spune pe nume o ia razna

există (pare a spune)

o istorie pe care nu a scris-o nimeni

cu personaje ce n-au iritat imaginația niciuneia dintre întâmplări

cu învrăjbiri

ori mai degrabă prietenii de nimeni invidiate

cu potriviri al căror tâlc nu a interesat niciodată pe nimeni

batalioane

întregi de revendicări de nimeni revendicate

plutoane de execuție ce niciodată nu au primit permisiunea

de a vedea

cum arată la față un condamnat

promoții de medici ce nu au avut privilegiul de a întâlni

un bolnav

cohorte de chelneri ce încă așteaptă sosirea întâiului client

un pesimism al materiei străbate

momentul de încercare veți spune

refuzând ca în atâtea alte rânduri să dați ascultare

fierbințelii ce v-ar fi întărâtat buricele degetelor

înainte de a dezaproba gălăgioși gestul

celui ce

apropiindu-se de hârtia de scris

face stânga împrejur

cât poate de repede

se ia un vis

indiferent care / celor

iremediabil treji le recomandam a-l alege pe acela

din brațele căruia tocmai au evadat / se alege

din el un personaj / unul

mai slab de înger

ori unul ce a mișcat în front / în orice caz unul

care habar nu are

că despre el ar fi vorba / în numele

și pentru faptele sale

se ia apoi întregul vis la rost

la mișto

la întrebări

la frecat

se amestecă bine cu toate neputințele proprii

se ornează cu nițică părere de rău

se mimează un pic de disperare

după gust ori pricepere și se servește după

împrejurări

în papuci de casă ori bocanci

dacă efectul e cel scontat se repetă figura

dacă nu se repetă figura

după o vreme

vor ajunge să creadă toți

inclusiv tu

că asta este

a fost

ar fi

oricum faptele sunt de mult hăpăite

asemenea drepturilor de autor

aș fura

traversa de cale ferată din ochii locomotivei aș

ademeni surâsul scrisorile dicționarul de cumințenii

aș uita

cât sunt de nevolnic

aș fi al tău

tristețea m-ar părăsi

poate

înainte de a molipsi întreaga planetă

pe care am îmbrăcat-o în propria-mi piele

fără a bănui că urina

câinilor de rasă

i-ar alina durerea de șale

aș rezista tentației de a-ți ieși în cale

de a lumina cu o altă lanternă ascunzișzul volantului al supapei

de siguranță

? aș afla

ce simți în compania manivelei de umbră când

te ademenește în noapte?

aș înghiți focul pe cale de a mă mistui

aș înghiți

ah

peștișorul de aur

din alveola de beton a poemului

prea des încercat de inundațiile

imprevizibilei limfe a amintirilor

aș înghiții înghițitorul tău particular de săbii

te aș trezi

(pentru o clipă?)

din somnul ce te face imposibil de atrăgătoare

mi-aș lăsa poate pământul digerat de șinele tale

m-aș trezi astfel în visul

subteran al trenului cu îndrăgostiți fără scăpare

ce-ți crește în inimă în mușchii brațelor picioarelor cerului gurii

în păr

se umflă

seeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeeee

uuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuuumflă

( cum

rămâne

atunci ?)

cu mine

tine

limba maternă datinile iubirea și ce or mai fi udat

sub

propria-mi piele

câinii

legitimi

ai nopții

ce rumegă

vaca în vreme ce se lasă mulsă

de uitătura veninoasă a șarpelui

înainte de a-i prinde

în scobitura copitei răceala

dacă nu răbdarea

sătenilor când mă salută

fără a bănui cât de plecat cu sorcova sunt

din moment ce afirm cu mâna pe inimă

că mă doare drapelul din mijlocul drumului

cine mă chinuie dacă nu oiștea numelui tău

când încerc

a deascoperi ce ingrediente

folosesc ei la gătitul zilei republicii

ce

anume jelesc

dacă nu întâmplarea

că mă dor spițele

atât de tare

încât mi-e teamă că port în spinare

un car / cu boi

cu tot /

de nimeni

dorit

stângaci ascunsă

în umbra mișcătoare a fotogafului singuratic

noaptea

își făcea de cap în amiaza mare

și nimeni nu părea a lua în seamă

balamalele ruginite ale vântului când rostogoleau

uriașe pietre de întuneric „Era

o închisoare, alcătuită din lungi contemplații,

chinul unor prea frumoase zile de vară” își va aminti într-un

trecut nu foarte îndepărtat Tristan Tzara

înainte de a ne fi îndemnat a-l crede

în stare să-și decupeze numele literă cu literă

dintr-un ziar a cărui proveniență nu are nici o importanță

a împături grijuliu fiecare petic de hârtie a le amesteca

în ceaunul întors al unui joben

pentru a scoate din el un iepuraș alb

întreg

nevătămat