Traian Drogoșan
LitVest 2019
25-28 Septembrie 2019
Artist Profile
Traian Drogoșan
25-28 Septembrie 2019
Poetul Traian Dorgoşan s-a născut în 30 iulie 1935, la Secusigiu, judeţul Arad. Timp de doi ani, până în 1948, a fost elev al Colegiului Național „Constantin Diaconovici Loga”, unde, după cum mărturisește, l-a avut coleg de clasă pe Livius Ciocârlie.
A urmat studii la Facultatea de Arte Plastice şi la Facultatea de Filologie din cadrul Universităţii din Timişoara. Și-a câștigat existența practicând diverse meserii: bibliograf la Centrul de Librării Timișoara (1957-1962), corector la cotidianul „Drapelul roșu” (1962-1965), profesor la un liceu din Recaş, pedagog şcolar la Liceul Industrial nr. 8 din Timişoara, bibliotecar la Fabrica de Pâine. A făcut parte din boema literară timișoreană, alături de Ion Monoran, Gheorghe Pruncuț, Adrian Derlea, Damian Ureche sau Dan Emilian Roșca. A fost „un rege al boemei” în documentarul Boemă de Timișoara (TVR Timișoara, 2000), regizat de Gheorghe Șfaițer, după o idee a lui Daniel Vighi și Tudor Crețu, produs de Brîndușa Armanca.
Debutează cu poezie în 1958, în revista „Scrisul bănățean”, iar primul volum, Cellalt geamăn, îi va apărea în 1972, la Editura Facla din Timișoara. Au urmat: Lacrimă albastră (Facla, 1979) și antologia Circusparada (Hestia, 2000). Poezia sa este inclusă în mai multe antologii colective, printre care: Efigii (Facla, 1968), prima antologie, „culegere literară a unui cenaclu studențesc”, Cenaclul „Pavel Dan”, pe atunci cu numele Cenaclul Literar „Excelsior”, sub îngrijirea criticului literar Nicolae Ciobanu; Poeți din Banat – Cele mai frumoase poezii (Brumar, 2011); Piper, scorțișoară, dafin, vanilie (Brumar, 2013), ambele realizate de Marian Oprea; Cuprins sau Un fel de Imperiu – Antologie de poezie a Cenaclului „Pavel Dan”, de Eugen Bunaru (Brumar, 2014).
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România – Filiala Timișoara.
S-a stins din viață într-o zi de sâmbată, 8 iulie 2017, cu puțin timp înainte de a fi împlinit vârsta de 82 de ani, în localitatea Gătaia, județul Timiș, unde a și fost înmormântat.
Litvest 2019
Album foto
Vrei sa fii la curent cu evenimentele LitVest
Vom procesa datele dumneavoastră respectând politica de confidențialitate GDPR.