Tulic Tea

În martie, soțul meu se trezește la cinci dimineața. Se spală pe dinți și pe față, se îmbracă în blugi, tricou cu glugă, scurtă de catifea reiată maro, încalță o pereche de teniși, mă sărută și ia autobuzul până la o insulă din apropiere. La începutul călătoriei de patruzeci de minute, îi salută pe ceilalți pasageri:

— ’Neața bună.

În fiecare dimineață, când ajunge pe insulă, își pune o pereche de pantaloni cauciucați care-i ajung până la burtă. Sunt cu bretele, de un galben strălucitor. Ești soarele meu, așa îi spun dimineața. Încalță cizmele de cauciuc pe care și le-a adus de acasă. Intră în hangarul semideschis și sărează și toarnă saramură pe anșoa și sardele. Face asta fără mănuși, pentru că peștii mici sunt delicați și se rup ușor. În hangarul semideschis, diminețile de primăvară sunt reci. E foarte frig, draga mea, îmi spune.

Peștele ajunge în găleți mari de plastic. Numai pește sărat. E sărat întreg, după ce i s-a scurs sângele. E dat cu sare de mare grunjoasă. E ținut în sare până în octombrie. Soțul meu aliniază frumos peștișorii, unul după altul, unul lângă altul, pune sare între ei, toarnă saramură peste ei, îi acoperă cu un capac, apoi pune greutăți peste capac. Sardelele sunt mai uleioase, iar vasele albe în care sunt ținute devin maro de la ulei în scurtă vreme.

În fiecare seară, pe la șapte, soțul meu stă în cadă, în apă cu parfum de magnolie, și își freacă degetele cu lămâie. Apoi își îndoaie genunchii, își lasă capul pe marginea căzii și trage un pui de somn. Mai târziu, când facem dragoste, nu mă atinge cu palmele sale maronii. Își proptește coatele de pernă și mă sărută cu buzele crăpate, ținând palmele în sus. Nu respirăm. Patul nostru e ca un vas într-un cimitir de nave, așa țipă, așa scrâșnește el când facem dragoste. E aproape dimineață, șoptește soțul meu și se cufundă în somn. Nu-și poate întinde picioarele, îl împiedică scândura de lemn de la capătul patului. Eu zac precum o stridie închisă, ușoară și fermă. Nu dorm, mă holbez prin crăpătura valvei la gâtul său, pe care ridurile formează un model ca de șosete. Niciodată nu facem schimb de locuri în pat.

Hangarul e ca un tigru, spune el, marea aceea e piscina lui.

Uneori, când are câte-un coșmar, îl aud scâncind în somn. Visează că alunecă în gura tigrului, aterizează pe limba udă a animalului, în blugi și tricou cu glugă, și nu se poate trezi, nu-l aude nimeni, nimeni nu-i întinde o mână, toți lucrează mai departe în tăcere, iar el se zvârcolește și nu știu dacă să-l trezesc și să-i spun că e doar un vis. Nu știu, nu sunt sigură.

E atât de frumos când doarme. Dacă aș fi o femeie solidă, m-aș așeza pe el cu toată greutatea și l-aș strânge de gât ca pe un pisoi de două zile.

În zori, îl salut: ’Neața.

Soțul meu e bine clădit și când merge ai impresia că pașii i se deschid într-un căscat. Se împiedică de mine ca de un animal de casă. Câteodată mă ascund pe după un copac și aștept să se întoarcă spre mine. Sau să plece. Dacă mergem la o petrecere aniversară, eu sunt cea care împachetează și duce cadoul. Dacă a băut mult vin, camera prinde un miros care mă face să mă încalț și să mă plimb în sus și în jos pe stradă. Dacă nu ieșim în oraș, se spală și-și freacă degetele cu zaț de cafea, apoi ghicește în el. Spune că niște animale mari ne vor devora într-un safari.

Peștele ajunge în găleți mari de plastic. Numai pește sărat. E sărat întreg, după ce i s-a scurs sângele. E dat cu sare de mare grunjoasă. E ținut în sare până în octombrie. Soțul meu aliniază frumos peștișorii, unul după altul, unul lângă altul, pune sare între ei, toarnă saramură peste ei, îi acoperă cu un capac, apoi pune greutăți peste capac.

Astăzi, în locul cizmelor de cauciuc, și-a luat șlapii albaștri la muncă. De dimineață, mi-a spus: îmi iau șlapii albaștri. A alunecat în hangar, a căzut, s-a tăvălit în saramură și a râs. Când s-a ridicat, a sărat tot ceea ce trebuia sărat. A pus capacul și a pus greutăți pe el. Și-a dus pantalonii mari cauciucați afară la soare, i-a spălat cu furtunul și și-a aprins o țigară. În drum spre casă, nimeni n-a vrut să stea lângă el. De parcă alții miros mai frumos, mi-a trimis el un SMS.

Nu i-am răspuns. Deseară îmi voi vopsi fața cu alb și buzele cu negru, ca să-i fie mai ușor să le citească.