Gelu Vlașin
LitVest 2019
25-28 Septembrie 2019

Artist Profile
Gelu Vlașin
25-28 Septembrie 2019
Gelu Vlașin (n. 30 august 1966, Telciu, jud. Bistrița-Năsăud) este un poet și scriitor din România, rezident la Madrid din 2001, considerat a fi creatorul curentului literar deprimist și fondatorul platformei online „Rețeaua literară”, în 2008.
A debutat în „România literară” (1999) cu o prezentare făcută de Nicolae Manolescu, iar editorial, cu volumul de versuri Tratat la psihiatrie (Vinea, 1999; Karth, Herg Benet, 2014), prefață Nicolae Manolescu, postfață Paul Cernat, volum premiat de Asociația Scriitorilor din București la secțiunea debut și nominalizat la premiile Uniunii Scriitorilor din România pe anul 1999.
A publicat nouăsprezece cărți (sunt incluse reeditările și traducerile): Tratat la psihiatrie (Vinea, 1999); Atac de panică (ediție electronică, Noesis, 2000); Poemul turn (Muzeul Literaturii Române/ A.S.B., 2001); Atac de panică (Muzeul Literaturii Române, 2002); Poemul turn (ediție electronică, Liternet, 2003); Soigné à l’hospital psychiatrique (Equivalences, 2003); Ultima suflare (A.S.B./ Azero, 2005); Tratat la psihiatrie (ediție electronică, Liternet, 2006); Don Quijote rătăcitorul – Jurnal Iberic (Eikon, 2009); Omul decor (Brumar, 2009); Ayla (Cartea Românească, 2011); In der psychiatrie behandelt (Pop Verlag, 2012); Douăzecișișapte (Tracus Arte, 2013); Tratat la psihiatrie (Ed. 2, Karth, Herg Benet, 2014); Tratado de psiquiatria (Amargord Ediciones, 2014); Traite a la psychiatrie (Claire De Plume 34, 2015); Treatise on psychiatry (Contemporary Literature Press, 2015); El último aliento (Huerga y Fierro Editores, 2017); Ayla (Huerga y Fierro Editores, 2019).
Este membru al Asociației Scriitorilor din Spania (ACE Escritores), președinte al Asociației „Diverbium” și al Asociației Scriitorilor și Artiștilor Români din Spania (ASARS), director fondator al revistei „Kryton”. Prezent în numeroase antologii din țară și străinătate. Poezia sa a fost tradusă și publicată în SUA, Canada, Spania, Germania, Franța, Italia, Rusia, Maroc, Argentina, Mexic, Australia, Coreea de Sud, Ungaria, Tunisia și Israel. În anul 2012 a fost decorat cu Ordinul Meritul Cultural în Grad de Cavaler, iar în anul 2013 a primit titlul de Cetățean de Onoare al localității Telciu. Este coordonatorul Întâlnirilor de la Telciu și al Festivalului Internațional de Poezie „Diverbium” din Madrid. A reprezentat România la numeroase festivaluri internaționale de poezie. În 2019 a primit Mențiunea de Onoare a Premiului European de Poezie „Clemente Rebora” (Roma).
Pe 20 noiembrie 2019, începând cu ora 20:00, era programată lansarea celei mai recente cărți ale sale, Ayla, apărută în ediție bilingvă la Editura Huerga y Fierro, în traducerea spaniolă a lui Mario Castro.
Realizează, împreună cu colegul său de la Arte, Alexandru Manderseit, o serie de eseuri vizuale despre scriitori, în care combină imaginea și textul literar: Zmeii sunt de treabă (2018), după volumul de poezie cu același titlu de Lavinia și Constantin Bălulescu; Gradina de sticlă (2018), pornind de la romanul cu același titlu al Tatianei Țîbuleac, care a primit Premiul Uniunii Europene pentru Literatură pe 2019, filmările fiind realizate în fosta fabrică de țigări din Timișoara; Sârmă ghimpată (2019), filmat la galeria Baraka artist, în curtea Facultații de Arte; Suflet de pustă (2019), cu Borco Ilin, Gabriel Timoceanu și Mircea Leschian; Vom lupta și vom fi liberi (2019), despre Revoluția română; Omul care a oprit tramvaiele (2019), despre Ion Monoran.
Cea mai recentă carte a sa este volumul de versuri, Staniol (Charmides, 2018).
Litvest 2019
Album foto
mâna care doarme
/ care adoarme / care
hrăneşte / mâna mea /
cea de toate zilele / care
scrie / care-mi
zugrăveşte chipul / mă
osteneşte / mă odihneşte
/ mă dojeneşte / mâna
mea / fără de care /
trupul ar fi o simplă
sălcie / la marginea
timpului / iată mâna
mea / ţi-o dărui …
mintea mea / care mă
minte / care mă face /
să-mi pierd minţile /
care-mi alungă somnul /
şi visele / care mă
cuprinde / şi mă
doboară / mă înalţă şi /
mă aruncă / în
întunecime / mintea
mea / cuminte / pentru
care / moartea nu mai
are / scăpare / iată
mintea mea / într-o zi /
îşi v-a lua zborul…
genunchiul meu stâng /
aplecându-se / ca-ntr-o
rugăciune / îndurerată /
peste caldarâmul / cu
miros de portocală /
putredă/genunchiul meu
atingând / cu tandreţe
pamântul reavăn / din
grădina gheţimani / iată
ăsta-i / genunchiul meu
stâng…
cu ochiul meu stâng / te
strâng / te plâng / te
alung / te străpung /
te învaţ / te dezvăţ / te
urăsc / te doresc / cu
ochiul meu stâng /
hoinăresc…
pe genunchiul meu
drept / stau amintirile şi
tu / una câte una /
îmbrăţişându-te / una
câte una / sărutându-ţi
pleoapele umede / şi
genele / una câte una
si tu / eşti atâta /
printre piramidele
răsturnate / ale
îngerilor / ucişi / unul
câte unul / pe
genunchiul meu drept /
stau şi te-aştept…
mi-am cumpărat / un topor / cu el am să tai / rădăcinile cerului / ca să nu mai ştiu / cum vine întunecimea / ca o moarte / rătăcindu-mă / cu el / am să tai în carne vie / ca să simt / şi din simţirea mea / tu / te vei naşte din nou…
mama / mi-a săpat într-o zi / groapa / am plâns-o / mi-am aruncat veşnicia în ea / şi-am umplut-o / mama / mi-a zâmbit / am luat chipul ei / şi mi l-am cusut / în inimă / de-acolo / numai îngerii pot / să mi-l culeagă…
am o foarfecă / cu care vreau să ucid / plantele verzi / o mângâi uşor pe creştet / o umplu cu sălivă / apoi o înfing / în trupul unei rădăcini tinere / din care începe să curgă / sânge negru / mă spăl cu el pe mâini / şi mâinile / încep să umble / singure…
la judecata de apoi /
numai cuvintele / mă
vor străpunge / cu
limbile lor ascuţite / ca
să-mi dezgolească /
trupul închinăciunii şi
să-l dea / corbilor
hulpavi / la judecata de
apoi / doar ochii mei /
mă vor plânge…
simte-mă / aşa cum
simţi / răcoarea morţii /
înaintea sfârşitului /
simte-mă / aşa cum
numai întunericul / ştie
să o facă / simte-mă
lângă tine / cu tine / în
tine / simte-mă tare /
şi …… / taci / taci / taci
sunt aerul / care-ţi taie rspiraţia / sunt otrava / care-ţi şade / pe buze / sunt carnea vie / care-ţi chinuie trupul / sunt sângele clocotitor / al chinuitelor aşteptări / sunt / cimitirul amintirilor tale / sunt / ştreangul zilei / de mâine / sunt ceea ce crezi / că nu / e …
sunt / ceea ce crezi / că
nu e / sunt valul / care
te ia / şi care te izbeşte /
care-ţi aduce pustiul / la
picioare / sunt
nisipul nesfârşitului /
sunt / stăpânul
prăpastiei eterne /
respiră-mă / sunt ultima
suflare…
Vrei sa fii la curent cu evenimentele LitVest
Vom procesa datele dumneavoastră respectând politica de confidențialitate GDPR.