Gerður Kristný
LitVest 2019
25-28 Septembrie 2019

Artist Profile
Gerður Kristný
25-28 Septembrie 2019
Gerður Kristný (n. 10 iunie 1970, Reykjavík) este una dintre cele mai active scriitoare islandeze.
Este cunoscută în primul rând ca poetă și autoare de cărți pentru copii, dar publică și proză scurtă, romane și piese de teatru. Este absolventă de literatură franceză și comparată a Universității din Islanda, cu o teză despre Florile răului, de Charles Baudelaire. A debutat în 1994 cu volumul de versuri Ísfrétt (Ice Report) (Mál og menning, 1994), foarte bine primit de public și de critica literară. Pentru biografia Myndin af pabba – Saga Thelmu (A Portrait of Dad – Thelma’s Story) (Vaka-Helgafell, 2005), care spune povestea adevărată a Thelmei și a surorilor ei, abuzate sexual de tatăl lor, a primit The Icelandic Journalism Award, în 2005. A obținut și cel mai important premiu literar al Islandei, Icelandic Literature Prize, în 2010, pentru volumul de versuri Blóðhófnir (Bloodhoof) (Mál og Menning, 2010). Textele sale figurează în bibliografia școlară și apar frecvent în antologii și în publicațiile culturale din țara natală și străinătate.
Gerður Kristný locuiește în Reykjavík cu soțul și cei doi copii ai săi, fiind adesea invitată la festivaluri literare din întreaga lume.
Litvest 2019
Frigul îmi face
culcuș din teamă
așază o pernă din
nămeți pufoși
sub capul meu
mă învelește
cu o pătură de zăpadă
Mi-aș lipi urechea
de gheața crăpată
sperând să aud
cum se retrage
dacă nu aș ști
că aș degera imediat
Gheața nu lasă pe nimeni să plece
Țara mea
un pat de moarte desfăcut
inițialele mele cusute
pe așternutul înghețat
Cătușele de gheață se întind
peste suprafața oceanului
soarele ciufulește o nouă zi
dezvăluind albul
munților palizi ca moartea
într-un ținut plictisit de iarnă
de la răsărit dragostea
plutește către ghețari
înfruntă nămeții înalți
pe care îi părăsește
fără să lase urme
înaintează agale
tăcută și verticală
ca o banchiză spre uscat
În toiul verii
drumul dintre casele noastre
este blocat
străzile înzăpezite
și niciunul dintre noi
nu vrea să fie primul
care să curețe zăpada
Îmi aduc aminte că nu erai
prea încântat de truda aceea
iar eu dintotdeauna
am fost îndrăgostită
de zăpadă
ăsta-i / genunchiul meu
stâng…
Deci aceasta este viața
la care duceau toate celelalte vieți
dimineața neagră de întuneric
mai tulbure decât aceea
în care am adormit
nuiaua ta și bastonul tău
gata să lovească
fluieratul de deasupra capului meu
din prima clipă
Așadar e bine să ai la îndemână o plapumă
dar și mai potrivită e o îmbrățișare
Singura care a
supraviețuit nopții
e o familie de japonezi
care și-au stins firmele
de neon din capete
și s-au mulțumit cu lumina
de deasupra munților
Când băiatul sparge pojghița
de pe lac cu vârful piciorului
se aude cum crapă înfundat
de parcă se frânge o aripă
El își ajunge din urmă părinții
pe podul pe care
iuțesc toți pasul
Vor să fie în siguranță
acasă înainte ca bezna
să le sune încă o dată
stingerea
Agale precum cașaloții
alunecăm prin bezna
care aici pe câmpia stearpă
e albă
se ține tare pe poziție
cedează doar un singur
stâlp de lumină o dată
Preț de clipă ei sclipesc
la marginea drumului
precum chibriturile
fetiței din poveste
ne luminează
până când revenim
la copca din gheață
ca să respirăm
La capătul
rampei privesc
înapoi fără voie
dar te-ai făcut nevăzut
În spatele sticlei
mijește o nouă zi
din trotuar
albastrul munților
mi se răsfiră în minte
răsucindu-mă
ca să-mi continuu drumul
mă împiedic de propriul meu tiv
călătoria mea e destinată
unei femei mai solide ca mine
Avionul așteaptă pe pistă
și mă simt de parcă
lamele dure ale elicei
mi-au pătruns în inimă
Ziua nu se aude nici pâs
de la Anne care locuiește
deasupra văduvă
— doar atunci când ațipește
aplecată peste jurnal
și îi cade pe jos
Altfel nici pâs
Lucrurile se schimbă noaptea
când se stârnește un vacarm de nedescris
prietenii lui Anne tropăie pe scări
se salută cu strigăte
și se pun pe chefuit
unii cu lapte bătut
alții cu ouă
Spre dimineață vecinii sunt sătui
de scârțâieli și muzică folk
Musafirii pleacă în grabă
topindu-se în pereți
Când poliția forțează ușa
Anne stă la masa din bucătărie
scriind
Fermierul conduce triumfător
prin regiune
vulpoaica moartă pe capotă
A asediat vizuina
din jeepul său
deci animalul a simțit
duhoarea de benzină
nu de om
Nimeni nu amintește
de Ahile sau Hector
iar eu știu
că trebuie să tac
Când voi muri
ar trebui să sculptezi
din măselele mele
un ger pișcător
să cioplești fluiere
din oasele mele
și să cânți la ele urlete în vânt
Până atunci îți vei păstra vie amintirea
în strălucirea presărată de tine
pe zăpada proaspătă
Deasupra mea plutește
aripa ta protectoare
nu s-a scuturat
nici măcar de-o aripă
Vrei sa fii la curent cu evenimentele LitVest
Vom procesa datele dumneavoastră respectând politica de confidențialitate GDPR.