Blasiak Anna

Ma Femme à la chevelure de feu de bois
André Breton

Mans vīrietis ar jūras acīm rietā
Anna Auziņa

Draga mea cu piele de caramel ars
Cu pielea ca soarele încins
Privit pe sub o pălărie cu bor lat
Cu gust de sare
Draga mea cu suflet de șopârlă
Pâlpâind între umbră și lumină
Întotdeauna evazivă, întotdeauna cu un pas înainte
Draga mea cu palmele mari cât lumea
Pe palmele căreia navighează vapoare
Pe palmele căreia sunt desenate hărți
Draga mea cu plete răsucite
Cu bucle desfăcute înșirând surprize
Cu păr împletit din lumină
Draga mea cu obraji care adună apele
Cu valuri care se sparg
Grele de pește
Draga mea cu ceafa ca lemnul-dulce
Și nasul ca o sanie
Cu umerii ca vechi plantații de banani
Și cocotieri
Draga mea cu coapse ca niște cărți cu taine
Cu genunchi care zâmbesc mereu
Cu fluierele picioarelor niciodată adormite
Cu glezne care nu sunt ancore
Nici steaguri care flutură
Draga mea cu buric mirosind a începuturi
Cu stomac care se umflă de sare ca un țărm
Draga mea cu sâni ca luminișul din pădure
Cu sâni ca fumul dulceag
Cu gene precum cascadele
Cu talie ca peștișorul argintiu
și ploaia de dimineață
Draga mea cu spatele ca toboganul
Cu fese ca un pepene tăiat în jumătate
Cu picioare ca o briză tandră
Cu brațe ca vulpile și vizuina lor
Cu tălpi ca rândunicile
Cu mâini ca fluturii de noapte
Prin care murmură apele
Cu degete dulci ca înghețata
Și susurul ierbii
Cu unghii ca pietrele netede
Și bombele cu ceas
Draga mea ai cărei copii se nasc cu viteza de obturație
Care e ea însăși un obturator
Gâtul plin cu cafea
Plin cu fum de țigară
Draga mea, în fața camerei foto
Draga mea, în așteptare
Draga mea în nisip departe ochelarii de soare
Draga mea printre rafale de vânt
Privesc

Sunt un hamac atârnat într-o grădină mică
de doi stâlpi din lemn
ridicați la capete opuse.
Mă colorez în obraji portocaliu și gri,
îmbrățișez strâns două cârlige de metal,
frecându-le cu funie neagră.
Mă clatin înainte și înapoi
încet (sau nu),
uneori până la greață.
Mă udă ploaia
sau apa din furtun.
Îmi place să mă frec discret de menta din ghiveci.
Sau de salvie.
Pot fi greu de pătruns,
și mai greu de părăsit.
Sunt un cocon
căptușit cu pături și perne,
comod și înăbușitor.
Vino și intră în mine,
pătrunde în soare și calcă în afara lui.
Leagănă-te.

Totul este inclus.

Apus de soare și șezlonguri.
Băuturi la robinet, rom la discreție.
Gunoaie lăsate pe plajă:
căni de plastic pline cu foi de mentă,
pahare opace de piña colada
și duble, pentru băuturi calde.

Oameni dormind în picioare.
Vomă pe trotuar după o noapte de chef.
Muzică în fiecare noapte.
Muzică în fiecare noapte lungă.
Muzică în fiecare noapte lungă, lungă.

Scoici pe care nu le poți lua acasă.
Puzderie de oameni în mare când steagul e galben.
Transpirație sărată pe piele.
Turiști dansând pe plajă.

Bufet cu autoservire, uneori guava,
dacă ești amabil cu doamna cu fructele,
guava mai des.

Suflete ude leoarcă de averse.

Miros permanent de flori și trabuc.

Totul este inclus.

Nu se mai găsește pâine de o săptămână,
nu se mai găsește pâine pentru localnici.
Turiștii, aaa, cu ei e altă poveste.
Acum două săptămâni se găsea pâine,
dar nu și bere.
Cumperi lucruri când și unde le găsești,
cafea de la pantofar, trabucuri de pe o alee dosită.
Dai la schimb ce ai pentru ceea ce poți primi.
Niște ouă o dată pe săptămână și lapte pentru copii.
Niciodată, dar niciodată carne de vită.

În țara care-și amintește totul în detaliu.
O simți în oasele ei.
În țara care a devenit un nou Orinoco.

Suferința se face fărâme peste tot.
Gropi căscate pe Malecon umplute cu pietre.
Da, Hemingway a băut mojito și daiquiri aici.
Da, și acolo poți bea.
Dar fii atent la câinii triști, slabi ca o scândură.

Pustie, Plaza de la Revolution răsună încă
de ecourile discursurilor lui Fidel.

Orașul acesta e deja o fantomă.
Orașul acesta se devorează.

UN BRITANIC POLONEZ ÎN VACANȚĂ ÎN CUBA. TIMPURI VERBALE

Aceasta este o suprapunere a două lumi, au spus unii.
Sunt o suprapunere a două lumi.
Vibrez de ecoul ecoului meu –
Propriul meu sughiț.
Hărți peste hărți, m-am pierdut.
Dublul trecutului meu se suprapune peste prezentul meu aici.

A trebuit să străbat tot globul
Pentru ca trecutul și viitorul meu să devină prezentul meu
să-l țintuiesc cu privirea, să mă uit fix în ochii lor
să cad pe gânduri
și să dau greș.
Să încerc să înțeleg.

Ai venit într-un loc fierbinte cu soare de iarnă.
Ai înțepenit în îmbrățișarea strânsă a unei răceli.

Delirezi febril pe plajă,
te plimbi prin Havana pârjolită
în blugi tremurători și hanorac gros.

Tușești de-ți scuipi plămânii
ca să fii găsit ușor în cantină.
Camera de hotel e întinsă
de-a lungul a milioane de pături.

DUPĂ CE CITEȘTI DESPRE O BANCĂ DE SEMINȚE

Deschid un dulap de bucătărie
Lipsește jumătatea de jos.
Nu e nimic acolo, doar un gol.
Totuși ar trebui…

Ating locul în care afostartrebuisăfie
raftul de jos.
Apare.
Ridic mâinile mai sus.
Pipăi, îndemn
borcane umplute cu semințe și șrot
la viață

E ca și cum ochii mei trebuie
să atingă
pentru a putea
să vadă.

Te zăresc
cocoțată pe turnul (blocul) tău din Belgrad,
în semiîntuneric albastru de fum,
cu ochelarii mari pe ochi,
părul pieptănat pe spate, alură de doamnă indiană
miros de cafea turcească impregnând apartamentul,
stive de cărți în jurul tău.
Citești.

Îmi pare o amintire foarte clară.

Îmi pare că te-aș cunoaște
foarte bine

Nu ne-am întâlnit decât o dată
iar tu îți purtai mândră părul scurt.